Video 1: reconstrucție axială a achiziției angioCT toracică cu sincronizare ECG
Video 2: reconstrucție sagitală a achiziției angioCT toracică cu sincronizare ECG
Video 3: reconstrucție coronală a achiziției angioCT toracică cu sincronizare ECG
Discuţie caz nr 112: drenajul venos cardiac nu este un subiect discutat în mod obișnuit deoarece variantele de drenaj venos nu implică boală cardiacă. În cele mai multe cazuri, drenajul venos cardiac este realizat de marea venă cardiacă care se deschide în atriul drept prin sinusul coronar. În acest caz, sângele venos cardiac este drenat superior prin persistența de venă cava superioară stânga în trunchiul venos brahiocefalic stâng, fiind variantă anatomică de drenaj venos cardiac.
Indicația de examinare în ghidradiologie.ro https://ghidradiologie.ro/aparat-cardiovascular/sindrom-coronarian-acut/
DE LUAT ACASĂ!!! Variantele anatomice de drenaj venos cardiac sunt importante la pacienții la care se face planificarea pentru resincronizare cardiacă în echipa radiolog – cardiolog interventionist – aritmolog.
NB Următoarele trei precizări vor fi listate după fiecare caz, cu scop de popularizare a științei.
- Pacienții care au tratament cu METFORMIN și au indicație de efectuare a unei examinări cu substanța de contrast iodată NU trebuie să întrerupă tratamentul dacă au GFR mai mare de 30 ml / minut. https://ghidradiologie.ro/ghid-de-utilizare-a-substantelor-de-contrast/
- Reacțiile alergice la substanța de contrast pe bază de iod nu sunt de tip anafilactic; singura metodă de prevenție a unei reacții alergice reprezintă evitarea alergenului, de aceea orice injectare de substanță de contrast trebuie motivată și validată de radiolog, după analiza raportului risc / beneficiu. Testarea la pacienții care nu au mai primit substanță de contrast nu este indicată sau concludentă (neputând prevedea apariția unei reacții ulterioare), fiind chiar contraindicată (putând genera ea însăși o reacție). Dacă pacientul a avut o reacție imediată după administrarea substanței de contrast se recomandă o analiză alergologică. https://ghidradiologie.ro/ghid-de-utilizare-a-substantelor-de-contrast/
- Administrarea substanței de contrast pentru o examinare imagistică precum și justificarea iradierii pacienților SUNT ATRIBUTUL MEDICULUI RADIOLOG.
Bibliografie:
- Lee J. CT를 이용한 심장 기능 검사 [Using CT to Evaluate Cardiac Function]. J Korean Soc Radiol. 2024 Mar;85(2):308-326. Korean. doi: 10.3348/jksr.2023.0140. Epub 2024 Mar 27. PMID: 38617866; PMCID: PMC11009136.
Trimite informația mai departe