Video 1: Reconstrucţie axială cu fereastră de plăman din achiziţie fără substanţă de contrast. Se evidenţiază o leziune densă, parţial calcificată având contur polilobat ce se dezvoltă într-un lumen bronşic de calibru crescut cu aspect de bronsiectazie de tip sacular.
https://youtube.com/video/CnVw2aU1TYI
Video 2: Reconstrucţie oblic coronală cu fereastră de plăman din achiziţie fără substanţă de contrast.
Video 3: Reconstrucţie axială cu fereastră de mediastin din achiziţie postcontrast.
Discuţie caz nr 12: Aspergilomul pulmonar simplu este o colonizare saprofită a unor spaţii cavitare preexistente în parenchimul pulmonar care este definit de The European Society for Clinical Microbiology and Infectious Diseases, The European Respiratory Society şi de The Infectious Diseases Society of America ca o cavitate pulmonară unică ce conține o minge fungică cu dovezi serologice şi microbiologice de Aspergillus spp la un pacient ce nu este imunocompromis, nu are simptome / are simptome minore şi nu prezintă progresie radiologică după cel puțin 3 luni de urmărire. Tipic, la examinarea CT se evidențiază semnul Monod care descrie gaz in jurul unei leziuni rotunde mobile.
Leziunile de acest tip pot avea captare semnificativă la examinarea PET CT putând fi confundate cu leziuni neoplazice.
Indicația de examinare https://ghidradiologie.ro/torace/nodul-pulmonar-solitar/ https://ghidradiologie.ro/torace/diagnostic-de-nodul-sau-masa-pulmonara/ în ghidradiologie.ro
DE LUAT ACASĂ!!!
O leziune descoperită la CT care este marginită de gaz şi se dezvoltă într-o cavitate pulmonară preexistentă, ridică suspiciunea de aspergilom pulmonar.
NB Următoarele trei precizări vor fi listate după fiecare caz, cu scop de popularizare a științei.
- Pacienții care au tratament cu METFORMIN și au indicație de efectuare a unei examinări cu substanța de contrast iodată NU trebuie să întrerupă tratamentul dacă au GFR mai mare de 30 ml / minut. https://ghidradiologie.ro/ghid-de-utilizare-a-substantelor-de-contrast/
- Reacțiile alergice la substanța de contrast pe bază de iod nu sunt de tip anafilactic; singura metodă de prevenție a unei reacții alergice reprezintă evitarea alergenului, de aceea orice injectare de substanță de contrast trebuie motivată și validată de radiolog, după analiza raportului risc / beneficiu. Testarea la pacienții care nu au mai primit substanță de contrast nu este indicată sau concludentă (neputând prevedea apariția unei reacții ulterioare), fiind chiar contraindicată (putând genera ea însăși o reacție). Dacă pacientul a avut o reacție imediată după administrarea substanței de contrast se recomandă o analiză alergologică. https://ghidradiologie.ro/ghid-de-utilizare-a-substantelor-de-contrast/
- Administrarea substanței de contrast pentru o examinare imagistică precum și justificarea iradierii pacienților SUNT ATRIBUTUL MEDICULUI RADIOLOG.
Bibliografie:
- Chakraborty RK, Gilotra TS, Tobin EH, Baradhi KM. Aspergilloma. 2024 Jan 31. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2024 Jan–. PMID: 31536274.
- Gorospe L, Arrieta P, Ajuria-Illarramendi O, Barbolla-Díaz I, Muñoz-Molina GM, Gómez-Rueda A, Moreno-Mata N. Pulmonary aspergilloma mimicking synchronous lung cancer on PET/CT in a patient with head and neck cancer. Lung Cancer. 2018 Mar;117:70-72. doi: 10.1016/j.lungcan.2018.01.008. Epub 2018 Jan 17. PMID: 29361322.
- Dettmer S, Vogel-Claussen J. Bildgebung bei respiratorischen Infektionen [Imaging in respiratory infections]. Pneumologe (Berl). 2021;18(5):256-267. German. doi: 10.1007/s10405-021-00401-5. Epub 2021 Jul 3. PMID: 34248454; PMCID: PMC8254451.